Cel.ro

Crearea şi utilizarea numelor (Name) pentru celule şi formule în Excel 2003

by gmp
Published on: 20 August 2011
Comments: No Comments

Meniu:    Insert -> Name
Caseta Name Box (în stânga barei de formule)

O constantă, o celulă, un grup de celule sau o formulă pot avea un nume descriptiv (Name) util în formule pentru a identifica mai uşor un anumit operand. Este mai comod de folosit şi uşor de înţeles o formulă în care avem un operand denumit dobândă, decât o referinţă la o celulă care nu spune foarte mult despre semnificaţia ei.

Numele ales pentru o celulă:

  • trebuie să înceapă cu o literă, “_” (underscore) sau “\” (backslash). Celelalte caractere din nume pot fi litere, cifre, “.” (period) sau “_”.
  • numele nu pot conţine spaţii şi nu pot fi referinţe la alte celule (nume precum “A1″ sau “$B$10″ nu sunt permise);
  • poate avea maxim 255 caractere;
  • nu este case sensitive.

Un nume pentru o celulă sau o selecţie de celule (chiar şi neadiacente) dintr-o foaie de lucru se stabileşte rapid din caseta Name Box (aflată în stânga barei de formule). Se selectează celulele dorite şi se introduce un nume în această casetă. Pentru a selecta zone de celule neadiacente se procedează astfel: se selectează prima zonă continuă de celule, apoi se apasă Ctrl + tragere cu mouse-ul pentru a selecta următoarea zonă de celule.

Caseta Name Box pentru o celulă

Caseta Name Box pentru o celulă

Pentru celula B2 s-a ales numele “nume1″. Se va putea scrie o formulă:

=10+nume1

Caseta Name Box pentru un domeniu de celule

Caseta Name Box pentru un domeniu de celule

Pentru domeniul de celule A1..C4 s-a ales numele “zona1″. Se va putea scrie o formulă:

=SUM(zona1)

Caseta Name Box poate fi folosită pentru:

  • saltul direct la o anumită celulă (se introduce referinţa ei, de exemplu: A100);
  • selectarea unui domeniu de celule (se introduce referinţa la domeniu, de exemplu: A1:A100);
  • saltul direct la o celulă/zonă căreia i s-a atribuit un Nume (se alege din lista derulantă sau se introduce de la tastatură numele căutat).

Un nume definit poate fi apelat atât în foaia de lucru curentă, cât şi din alte foi de lucru (referinţă 3-D) sau alte registre de lucru (referinţă externă).

Definirea unui nume pentru o constantă

Folosind meniul Insert -> Name -> Define se poate defini un nume pentru o constantă astfel: se introduce în caseta Names in workbook numele dorit pentru constantă, iar în caseta Refers to: valoarea acesteia.

Nume pentru o constantă

Nume pentru o constantă

Name in workbook Refers to: Formulă nouă
dobanda =5.75% =dobanda

Definirea unui nume pentru o celulă

Folosind meniul Insert -> Name -> Define se poate defini un nume pentru o celulă astfel: se introduce în caseta Names in workbook numele dorit pentru celulă, iar în caseta Refers to: referinţa absolută la aceasta.

Nume pentru o celulă

Nume pentru o celulă

Name in workbook Refers to: Formulă nouă
procent =Sheet1!$A$5 Din acelaşi registru de lucru:

=procent*50

Din registrul de lucru Book2.xls:

=Book1.xls!procent*50

unde Book1.xls este registrul de lucru în care s-a definit numele “procent”

Definirea unui nume pentru mai multe celule, de pe foi diferite

Folosind meniul Insert -> Name -> Define se poate defini un nume pentru un domeniu de celule situate pe mai multe foi de lucru (referinţă 3-D): se introduce în caseta Names in workbook numele dorit pentru domeniul de celule, iar în caseta Refers to: se dă clic pe celula de start din prima foaie, apoi Shift + clic pe celula finală din ultima foaie.

Nume pentru celule pe foi diferite (referinţă 3-D)

Nume pentru celule pe foi diferite (referinţă 3-D)

Name in workbook Refers to: Formulă nouă
domeniu1 =Sheet1:Sheet3!$A$1 =max(domeniu1)
domeniu2 =Sheet1:Sheet3!$G$1:$G$3 =sum(domeniu2)

Definirea unui nume pentru o formulă

Folosind meniul Insert -> Name -> Define se poate defini un nume pentru o formulă astfel: se introduce în caseta Names in workbook numele dorit pentru formulă, iar în caseta Refers to: expresia acesteia.

Nume pentru o formulă

Nume pentru o formulă

Name in workbook Refers to: Formulă nouă
maxim =MAX(Sheet1!$A$1;Sheet2!$A$2) =2*maxim
suma1 =Sheet1!$A$1+Sheet2!$A$2 =suma1
No Comments - Leave a comment

Leave a comment



Utilizator: , data curenta: 18 April 2024