itasistenta blog

Corel WordPerfect Office X5

Cea mai recentă versiune este WordPerfect Office X5 (versiunea 15, martie 2010). De la versiunea X4, suita suportă formatele PDF, OpenDocument şi Office Open XML.
Adresă Web: www.corel.com

Principalele componente sunt:

• WordPerfect X5 (procesor de texte, extensie .wpd)
• Quattro Pro X5 (calcul tabelar, extensie .qpw)
• Presentations X5 (prezentări grafice, extensie .shw)
• Paradox (management baze de date, extensie .pdx) în ediţia Professional

Corel WordPerfect X5	Corel Quattro Pro X5	Corel Presentations X5

Versiune redusă a Microsoft Office, cu facilităţi mai puţine. Ediţiile mai noi includ şi un calendar pentru planificarea activităţilor. Există versiuni pentru MS-DOS (până la Works 3.0), Mac OS (până la versiunea 4.0) şi Windows (de la Windows 3.x la Vista – versiunea Works 9.0, apărută în 2008). Microsoft Works păstrează compatibilitatea cu formatele .doc (Microsoft Word) şi .xls (Microsoft Excel). Versiunile curente ale Microsoft Office includ filtre pentru deschiderea/salvarea documentelor specifice Microsoft Works.
Adresă web: www.microsoft.com/works

Fişiere specifice acestei suite:

• .wps (procesor text)
• .wks (foaie de calcul tabelar)
• .wdb (bază de date)

Microsoft Works 3.0

Microsoft Works 9

StarOffice 9

Primele versiuni au apărut la sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 şi suportau sistemul de operare MS-DOS, apoi Windows 3.1, IBM OS/2, Linux, Solaris şi MacOS. După achiziţionarea StarOffice de către compania Sun Microsystems, versiunile ulterioare ale StarOffice s-au bazat pe OpenOffice.org (versiunea gratuită) la care se adaugă diverse componente proprietare. Versiunea curentă este Star Office 9 (noiembrie 2008), bazată pe OpenOffice.org 3. StarOffice suportă formatul XML şi poate genera nativ fişiere .pdf sau Flash.
Adresă Web: www.sun.com

Componentele StarOffice:

• StarWriter – procesor de texte (.sdw, .sxw, .odt, .ott)
• StarCalc – calcul tabelar (.sdc, .sxc, .ods, .ots)
• StarImpress – prezentări grafice (.sdd, .sxi, .odp, .otp)
• StarBase – baze de date (.sdb, .odb)
• StarDraw – desenare (.sda, .sxd, .odg, .otg)

StarOffice Writer	StarOffice Calc	StarOffice Impress
StarOffice Base	StarOffice Draw

OpenOffice 3

Proiect software open source pentru sistemele de operare Microsoft Windows, Linux şi Mac OS X. A fost creat pornind de la StarOffice (proprietar Sun Microsystems) în scopul creării unei alternative gratuite şi deschise la Microsoft Office. În proiectul OpenOffice.org este implicat Oracle Corporation alături de alte corporaţii precum Novell, RedHat, IBM, Google şi alţii. OpenOffice.org a introdus formatele ODF (OpenDocument file, un format bazat pe limbajul de marcare XML – eXtensible Markup Language), pentru reprezentarea documentelor electronice. Suportă de asemenea formatele Microsoft Office.
Adresă web: www.openoffice.org

Componente OpenOffice:

• Writer – procesor de texte (formate .odt, .docx, .doc, .pdf sau pagini Web)
• Calc – calcul tabelar (spreadsheet) cu formatele .ods, .xls, .csv, .html, .dbf
• Impress – prezentări multimedia (formate .odp, .ppt, .pdf, Adobe Flash .swf)
• Base – managementul bazelor de date (.odb, Access, dar şi Open Database Connectivity – ODBC, MySQL etc.)
• Draw – editare grafice vectoriale şi diagrame (format .odg, .pdf)
• Math – editare expresii matematice (.odf este formatul pentru formule matematice)

OpenOffice Writer	OpenOffice Calc	OpenOffice Impress
OpenOffice Base	OpenOffice Math	OpenOffice Draw

În cadrul suitelor de programe de birou Microsoft Office ocupă primul loc, devenind chiar un standard în cadrul acestui tip de aplicaţii.

Suita este formată din următoarele programe de bază (pentru Windows):

• Microsoft Word (procesor de texte);
• Microsoft Excel (calcul tabelar, analize economice);
• Microsoft PowerPoint (prezentări multimedia);
• Microsoft Access (baze de date);
• Microsoft Outlook (agendă, client de poştă electronică, organizarea informaţiilor personale).

În funcţie de ediţie şi versiune, suita include şi alte aplicaţii prin care se extind posibilităţile de lucru. Fiind într-o continuă dezvoltare, pachetul Microsoft Office fie a înlocuit aplicaţii vechi cu altele noi, cu nume schimbate, fie a înglobat facilităţile acestora în modulele principale. Alte aplicaţii din suita Microsoft Office sunt:

• Microsoft Project (software pentru managementul proiectelor)
• Microsoft Visio (creare diagrame şi scheme)
• Microsoft Frontpage (editor vizual de pagini web, acum denumit Microsoft Office SharePoint Designer)
• Microsoft Photo Editor (editor imagini, acum Microsoft Office Picture Manager)
• Microsoft InfoPath (creare de formulare pe baza XML)
• Microsoft OneNote (adunarea neconvenţională a notiţelor şi fişierelor într-un singur loc, organizarea şi partajarea informaţiei)

Versiunile Office existente pe piaţă au fost: Office 3.0 (1992), Office 4.3 (1994), Office 95 (7.0, 1995), Office 97 (8.0, 1996), Office 2000 (9.0, 1999), Office XP (10.0, 2001), Office 2003 (11.0, 2003), Office 2007 (12.0, 2007), Office 2010 (14.0, iunie 2010).

Office 2003

- creată de Microsoft pentru sistemul de operare Windows, a fost lansată în noiembrie 2003 ca succesor al versiunii Office XP;
- apar doi noi aplicaţii, InfoPath (pentru formulare scrise în XML) şi OneNote (sistem de colectare a notiţelor şi colaborare multi-user);
- îmbunătăţiri minore pentru aplicaţiile de bază;
- îmbunătăţiri remarcabile pentru Outlook la capitolele aspect şi funcţionalitate: îmbunătăţirea gestiunii mesajelor de poştă electronică, partajarea şi afişarea calendarelor, filtrul mesajelor nedorite (Junk);
- mutarea resurselor în mediul online – Office Online office.microsoft.com devine sursa majorităţii informaţiilor (atât sistemul de ajutor, sfaturile şi cursuri de pregătire, dar şi download-uri de clipart-uri, şabloane, fişiere multimedia sau module de extensie tip add-in).

Office 2007:

- cunoscută şi ca Office 12, versiunea a apărut pentru utilizatorii finali în ianuarie 2007, odată cu sistemul de operare Windows Vista;
- o nouă interfaţă grafică, cu totul schimbată faţă de sistemul cu meniuri şi butoane, denumită Fluent User Interface (iniţial numită Ribbon User Interface), organizată sub formă tabulară şi orientată pe sarcini (tasks);
- noi aplicaţii, precum Microsoft Groove (suport pentru lucrul în colaborare, într-un spaţiu partajat) sau Office SharePoint Server 2007 (platformă tip server pentru aplicaţiile Office, pentru partajarea fişierelor şi accesarea lor printr-o pagină Web);
- recunoaşterea vocală şi a textului scris de mână sunt acum parte a sistemului de operare (Windows Vista);
- unele versiuni Office 2007 aduc îmbunătăţiri în domeniul managementului centralizat al documentelor (Enterprise Content Management), formularelor electronice şi a drepturilor asupra informaţiei (Information Rights Management).

Formate de fişiere

Versiunile anterioare Office 2007 folosesc formate de fişiere binare proprietare, cu extensiile .doc (Microsoft Word), .xls (Microsoft Excel), .ppt (Microsoft PowerPoint), .mdb (Microsoft Access).

De la versiunea Office 2007, Microsoft a trecut la un alt format proprietar bazat pe XML (Extended Markup Language), incompatibil cu versiunile mai vechi, numit “Office Open XML” (OOXML, standard ISO/IEC 29500, aprobat în 2008). Scopul acestui nou format de reprezentare a documentelor create cu aplicaţiile Office constă în extensibilitatea şi interoperabilitatea structurii documentelor, astfel încât să fie accesibile şi altor producători, pe alte platforme. Acest format, devenit implicit pentru versiunea Office 2007, îmbină facilităţile limbajului XML cu arhivarea în format ZIP. Practic, un fişier OOXML (cu extensiile tipice .docx, .xlsx sau .pptx) este o arhivă ZIP ce conţine fişiere XML; în aceste fişiere se definesc seturi de vocabulare de marcare XML pentru reprezentarea diverselor elemente specifice documentelor Office. Desigur, aplicaţiile Office 2007 oferă în continuare compatibilitatea cu fişierele create în versiuni anterioare (atât la deschidere, cât şi la salvare).

Principalul competitor de piaţă al formatelor de fişier Microsoft este formatul “OpenDocument” (ODF), care a fost adoptat ca standard oficial ISO în anul 2006 (standardul ISO/IEC 26300:2006). Formatul OpenDocument este gratuit şi deschis, fiind folosit de numeroase programe, precum OpenOffice.org, Sun StarOffice, IBM Lotus Notes (aplicaţie client-server rulată pe servere IBM Lotus Domino server) sau KOffice. Formatul a fost dezvoltat de Organization for the Advancement of Structured Information Standards (OASIS) şi se bazează tot pe XML; extensiile tipice sunt .odt, .ods, .odp.

O suită de programe de birou (Office suite) este un set compact de aplicaţii folosite într-un cadru privat (home user) sau într-o organizaţie (business) pentru a prelucra diverse informaţii în scopul obţinerii rezultatului dorit. Componentele unei suite sunt de obicei distribuite împreună şi au o interfaţă cât mai prietenoasă (user friendly), atât cu elemente (butoane, comenzi, meniuri) comune, cât şi cu elemente specifice aplicaţiei respective. Există o strânsă legătură şi o interacţiune puternică între componentele unei suite de birou.

Componentele tipice ale unei suite de birou sunt:

• procesor de texte (word processor);
• program pentru calcul tabelar (spreadsheet);
• program pentru prezentări multimedia (presentation program);
• program de gestiune a bazelor de date (database);
• program pentru desenare (graphics suite);
• program pentru comunicaţii (communication);
• client poştă electronică (e-mail client);
• program pentru informaţii personale (personal information manager);
• aplicaţie pentru stocarea unor notiţe, comentarii sau observaţii (notetaking).

O clasificare a suitelor de aplicaţii tip Office după principalele caracteristici ar putea fi următoarea:
- sistemul de operare (Windows, Linux, Mac OS X, UNIX-BSD, Solaris etc.)
- tipul de licenţă (proprietar sau LGPL – Lesser General Public License, software care este gratuit, poate fi modificat şi redistribuit fără restricţii) şi eventual modul de activare a acesteia
- suport pentru formate populare de fişiere: Microsoft Office (.doc, .xls, .ppt), Office Open XML (.docx, .xlsx, .pptx), Open Document (.odt, .ods, .odp), RTF (Rich Text Format), WordPerfect etc.
- salvarea în alte formate precum HTML, PDF sau LaTeX
- costuri (freeware sau licenţe individuale/multiple)
- posibilitatea de actualizare online

PROCESOARE DE TEXTE

Editoarele de text erau folosite pentru introducerea şi modificarea textului, fără niciun fel de formatare, ci doar fişiere ASCII pure, de exemplu comenzile unor sisteme de operare (edit din MS-DOS, joe din Linux) sau editoarele înglobate în limbajele de programare de nivel înalt, utilizate pentru introducerea codului (Pascal, C/C++).

La începutul anilor ’80, programul WordStar deţinea supremaţia editoarelor de texte, lucrând doar în modul text, însă exista un control slab al poziţiei şi stilului textului, fără parte de grafică (tabelele şi chenarele erau realizate cu caractere speciale). WordStar a introdus noţiunile de fişier document (care conţinea informaţii despre formatarea textului) şi fişier non-document (fişier ASCII pur, fără informaţii despre formatarea textului).

Editor Wordstar for MS-DOS

Odată cu apariţia şi dezvoltarea mediului grafic de operare Windows, au apărut atât noi versiuni, din ce în ce mai performante, ale vechilor programe de editare text, cât şi noi programe care au dus la o concurenţă acerbă pe piaţă. Fie s-au dezvoltat editoarele incluse în sistemele de operare (exemplu Microsoft Notepad, Write sau Wordpad), fie au apărut aplicaţii de sine stătătoare (WordPerfect, Lotus Word Pro).

Editoarele de texte s-au transformat în procesoare de texte, pentru că, pe lângă editarea şi modificarea proprietăţilor textului, au apărut noi facilităţi: introducerea unor tipuri de obiecte, tehnica OLE (Object Linking and Embedding), macro-comenzi, interacţiuni cu reţeaua locală sau Internet. S-a instituit termenul WYSIWYG (What You See Is What You Get), acronim ce descrie un sistem în care imaginea de pe ecran va fi redată întocmai la ieşire (imprimantă, pagină Web, slide într-o prezentare). WYSIWYG implică abilitatea de a lucra direct cu layout-ul documentului şi cu elementele componente.

O altă categorie de programe, destinată de această dată profesioniştilor (tipografii, edituri) o constituie aplicaţiile DTP (Desktop Publishing). Acestea oferă un control mult mai riguros asupra poziţiei obiectelor în pagină, layout-uri, o mare varietate de corpuri de literă, rotirea şi scalarea textului, prelucrarea imaginilor, în general facilităţi specifice activităţii de tehnoredactare computerizată. Printre cele mai cunoscute aplicaţii DTP se numără QuarkX Press, Adobe PageMaker, Frame Maker, Corel Ventura Publisher.

PROCESOARE DE CALCUL TABELAR

Programele de calcul tabelar (“spreadsheet”) permit facilităţi importante precum:

• înregistrarea şi prelucrarea datelor sub formă tabelară
• calcule matematice, statistice, financiare, prelucrări de date numerice şi text
• construirea şi afişarea sub formă grafică a datelor din tabele
• sortarea şi filtrarea datelor
• generarea unor rapoarte
• lucrul cu baze de date
• automatizarea unor sarcini prin utilizarea macro-comenzilor

Generaţia programelor de calcul tabelar pentru PC a fost inaugurată de VisiCalc (1979) care a rulat pe computerul Apple II. Pentru sistemele tip DOS (Disk Operating System) piaţa a fost dominată de programul Lotus 1-2-3 (creat de Lotus la mijlocul anilor ’80). Un competitor pentru Lotus 1-2-3 a fost Quattro (creat de Borland).

Sistemul Windows a dus la apariţia unor versiuni pentru acesta: Lotus for Windows şi Quattro integrat în suita Corel Wordperfect Suite.

VisiCalc pe un computer Apple II

Lotus 1-2-3

PREZENTĂRI MULTIMEDIA

Un astfel de program este destinat expunerii informaţiilor (rapoarte, prezentarea unui produs, articole, proiecte etc.) în mod vizual, sub forma unei succesiuni de ecrane (pagini), succesiune denumită slide show. Prin conţinutul său de text, imagini, grafice, tabele, obiecte şi fişiere interconectate, prezentarea multimedia ajută (sau uneori chiar înlocuieşte) atât vorbitorul în expunerea ideilor, cât şi audienţa care poate înţelege mai uşor conceptele expuse.

Prezentarea poate fi afişată pe ecranul computerului, într-o reţea de calculatoare (sistem teleconferinţă) sau proiectată pe un ecran unei audienţe extinse, prin intermediul unui videoproiector sau a altor echipamente. Pentru distribuire, prezentarea se poate tipări (pe hârtie, folii transparente sau alte suporturi) sau se poate publica pe Web.

Un program pentru prezentări multimedia include de obicei următoarele componente:

• editor pentru introducerea şi formatarea informaţiilor (text, tabele, grafice, alte obiecte)
• modul pentru aplicarea unor efecte elementelor din prezentare (animaţii, sunete)
• sistem de afişare a prezentării pe ecran şi de control a derulării acesteia (temporizat, automat/manual)

Din punct de vedere istoric conceptul de prezentare a debutat la începutul anilor ’80, interesantă fiind evoluţia modurilor de expunere a prezentărilor:
- iniţial s-au folosit filme de 35 mm pe care se tipăreau diapozitivele şi apoi se afişau cu un proiector de diapozitive (“Slide Projector“)

Proiector diapozitive

- sfârşitul anilor ’80 a adus distribuirea prezentărilor pe dischete şi tipărirea lor pe folii transparente afişate printr-un aparat de proiecţie (“Overhead Projector“)

Proiector folii transparente (film)

- în prima parte a anilor ’90 s-au folosit ecrane LCD (“LCD Panels“) care se montau pe aparatul de proiecţie, ca un prim pas în eliminarea foliilor transparente. Elementele multimedia în mişcare puteau acum fi folosite în prezentări deoarece ecranul LCD (Liquid Crystal Display) se conecta la ieşirea plăcii video şi reda imaginea de pe monitor

Ecran LCD Panel

- de la sfârşitul anilor ’90 videoproiectoarele (“Video projector“) au cucerit piaţa prezentărilor multimedia. Rezoluţia mare, luminozitatea ridicată, lipsa consumabilelor, mobilitatea şi uşurinţa în instalare sunt principalele lor avantaje.

Videoproiector

GESTIUNEA INFORMAŢIILOR PERSONALE

Un program pentru gestiunea informaţiilor personale (PIM – Personal Information Manager) funcţionează ca un organizator care planifică, înregistrează şi gestionează diferite tipuri de informaţii personale:

• mesajele de poştă electronică (e-mail) şi mesaje instant;
• date ale unor evenimente importante (aniversări, zile de naştere, programări şi întâlniri);
• liste de sarcini;
• agende cu date de contact;
• alerte şi memento-uri;
• jurnale şi note personale;
• transmisii de fax şi voce.

Printre funcţiile pe care le poate realiza o aplicaţie PIM complexă se numără:

• client e-mail pentru gestiunea mesajelor de poştă electronică;
• calendar pentru managementul timpului şi organizarea activităţilor personale sau la serviciu;
• agendă electronică (Address book) cu nume, adresă poştală, adresă e-mail şi alte date de contact, cu posibilitatea de import/export din/în formate comune precum .rtf, .ldif (LDAP Data Interchange Format), tab delimited (.txt, .tab), Comma-separated (*.csv) sau vCard (*.vcf);
• gestiunea sarcinilor (task) şi a activităţilor individuale (pe persoană) sau comune (în echipă);
• sincronizarea (actualizarea datelor) cu un PIM compatibil, instalat pe un alt calculator (desktop sau portabil) sau pe un PDA (Personal Digital Assistant)/smartphone printr-o reţea locală/Internet;
• stocarea online a datelor pentru aplicaţiile Web, astfel încât este posibilă gestionarea acestora prin Internet de oriunde.

Exemple de aplicaţii PIM:

• open-source: Kontact (Linux), Mozilla Calendar Project (Linux, Solaris, Mac OS X, Microsoft Windows, OS/2), ical (UNIX)
• incluse în sisteme de operare: Windows Calendar, Windows Contacts (Windows Vista), Kontact (KDE), iCal (Mac OS)
• freeware: Palm Desktop (Windows), aplicaţii online (Google Calendar, Yahoo! Calendar, Windows Live Calendar)
• comerciale: Lotus Notes, Lotus Organizer, Microsoft Office Outlook

Cuprins:

1. Gestiunea datelor într-un birou folosind suite Office
2. Principalele suite Office: Microsoft Office, OpenOffice.org, StarOffice, Microsoft Works, Corel WordPerfect Office, KOffice / Calligra, suite Office online (Google docs)
3. Suita Microsoft Office (Word, Excel, Powerpoint, Outlook). Caracteristici generale.
4. Microsoft Word 2003 – prezentare
5. Microsoft Excel 2003 – prezentare
6. Microsoft Powerpoint 2003 – prezentare

MS-DOS

MS-DOS (Microsoft Disk Operating System) a fost lansat în 1981 de către firma Microsoft, iar în 1985 a devenit standardul sistemelor de operare pe microcalculatoare cu microprocesoare pe 16 biţi. A fost proiectat în principal să execute un singur program pentru un singur utilizator (sistem de operare monoutilizator, monotasking, monoprocesor).

Sistemul este format din următoarele fişiere:
- fişierul IO.SYS utilizat la iniţializarea calculatorului. Nucleul sistemului de operare poate accesa serviciile BIOS-ului prin intermediul procedurilor din IO.SYS.
- Kernel: fişierul MSDOS.SYS – are rolul de a gestiona procesele, memoria şi sistemul de fişiere, ca şi interpretarea tuturor apelurilor de sistem.
- Shell: fişierul command.com

Conceptele de bază utilizate sunt: fişier, director, unitate, cale, prompt şi specificator de fişier.

Fişierul (“file”)
Este colecţie de informaţii (date de prelucrat, programe, comenzi, texte, etc.) omogenă din punct de vedere al naturii, precum şi al cerinţelor de prelucrare, organizată după reguli bine determinate şi memorată pe un suport de pe care pot fi citite automat de calculator în timpul prelucrării.

Orice fişier are un nume alcătuit din două părţi:

- numele propriu-zis – obligatoriu – numele după care poate fi identificat fişierul;
- extensia sau tipul – opţional – şir de caractere alcătuit din unu până la trei caractere (pentru sistemul MS-DOS) sau mai multe caractere pentru sistemele de operare pe 32 de biţi. Extensia trebuie să se separe de numele propriu-zis prin caracterul special punct “.”

Directorul (“directory”)
Este un concept fundamental pe care se bazează organizarea memoriei externe a PC-urilor pe niveluri ierarhice arborescente pentru gestionarea fişierelor pe dischete sau discuri. Directorul care conţine subdirectori se numeşte director de origine sau director părinte.

Unitatea (“device”)

Reprezintă un echipament periferic identificat printr-un nume simbolic de dispozitiv. Numele de dispozitiv pentru unităţile de disc magnetic constă dintr-o literă urmată de caracterul special două puncte (:); de exemplu litera A: identifică unitatea de dischetă, litera C: identifică o partiţie logică de pe hard-disk, iar F: poate identifica o unitate optică (CD-ROM, DVD-ROM).

Cale (“path”)

Atunci când se folosesc directori multinivel, la MS-DOS este necesar să se precizeze unde sunt situate fişierele în sistemul de directori de pe discul implicit, folosind în acest scop o cale (path). O cale este o secvenţă de directori separaţi prin caracterul special “\” (backslash), secvenţă ce trebuie parcursă pentru a ajunge la directorul care conţine fişierul.

Sintaxa generală este următoarea:

[\nume_director_1][\nume_director_2...]\nume_director_n

Un nume de cale este o cale urmată de un nume de fişier, având sintaxa următoare:

[\nume_director_1][\nume_director_2...]\nume_fişier

WINDOWS

Este un sistem de programe şi comenzi conceput şi dezvoltat pe un mediu de interfaţă grafică de utilizator (GUI – Graphical User Interface) care se pot selecta, instala şi executa pe calculatoare personale, în funcţie de configuraţiile hardware disponibile şi de cerinţele utilizatorilor.

MS-DOS / 9x: 1.0 • 2.0 • 3.0 • 3.1x • 95 • 98 • Me
NT: NT 3.1 • NT 3.5 • NT 4.0 • 2000 • XP • Vista • Windows 7

• Windows 95 lansat în 1995 integrează MS-DOS (versiunea 7.0) şi Windows într-un singur produs. A cunoscut în 1-2 ani de la lansare, cel mai mare succes dintre toate sistemele de operare Este un sistem de operare hibrid, rulând aplicaţii pe 16 şi 32 biţi. Suportă nume lungi de fişiere.
• Windows 98 (1998) şi Windows 98 Second Edition (SE, 1999) îmbunătăţesc seria Windows 95 (suport USB îmbunătăţit, Internet Connection Sharing, Netmeeting 3.0, suport pentru DVD-ROM) şi mai ales introduc Internet Explorer 5.0
• Windows Millennium Edition (Me, 2000) a preluat multe caracteristici ale Windows 2000, fiind totuşi destinat segmentului home-user şi neavând un foarte mare succes (în circa 1 an a fost înlocuit de Windows XP). Windows Me include Internet Explorer 5.5, Windows Media Player 7 şi un nou software pentru editare video, Windows Movie Maker. Introduce System Restore, System File Protection (pentru a evita modificarea sau coruperea fişierelor sistem), UPnP (suport universal pentru dispozitive Plug and Play) şi Automatic Updates (instalarea unor update-uri de pe site-ul Microsoft).
• Windows NT (New Tehnology) este o familie de sisteme de operare destinate mediului business, spre deosebire de seria 9x destinată consumatorilor uzuali. S-a dorit a fi un sistem independent de procesor (versiuni atât pentru Intel 386, cât şi pentru procesoare RISC gen Alpha, Power PC, MIPS sau SPARC), multiuser, multitasking, cu facilităţi comparabile cu ale sistemului de operare UNIX. Windows NT a fost primul sistem Windows complet pe 32 biţi. Apărut iniţial în anul 1992 (versiunea 3.1), a evoluat până la versiunea 4.0 (1996), existând variante atât pentru Server, cât şi pentru Workstation.
• Windows 2000 (Win2k sau NT 5.0, apărut în anul 2000) oferă o stabilitate ridicată şi siguranţă sporită a datelor, sistem de criptare a fişierelor, îmbunătăţeşte sistemul de partajare – sharing – al fişierelor.
• Windows XP (eXPerience, 2001) este destinat atât sistemelor business (varianta Professional), cât şi utilizatorilor de acasă (Home Edition).
• Windows Vista a fost lansat oficial publicului în luna ianuarie 2007 şi conţine numeroase schimbări şi îmbunătăţiri: interfaţa grafică, modul de afişare a elementelor, Internet Explorer 7, Media Player 11, DVD Maker etc.
• Windows 7 a fost lansat în perioada iulie-octombrie 2009 ca urmaş (actualizare) pentru Windows Vista (compatibil cu toate driverele, aplicaţiile şi echipamentele hardware specifice versiunii Vista).

Windows XP

Câteva dintre noutăţile şi îmbunătăţirile aduse de Windows XP faţă de versiunea Windows precedentă, Windows ME:

• Securitate ridicată – protejarea fişierelor  importante, informaţiilor, activităţii pe Internet şi confidenţialitatea, prin Internet Connection Firewall;
• Administrare şi implementare mult uşurate - asigură o administrare avansată, prin implementarea unor instrumente care fac sarcina administratorilor mai uşoară.
• Foldere comprimate (Compressed Folders) – permite copierea de fişiere şi directoare într-un director comprimat, ceea ce are ca efect comprimarea acestora, reducându-se spaţiul ocupat pe disc.
• Refacerea sistemului (System Restore) – evidenţa modificărilor fişierelor sistem permite refacerea informaţiilor esenţiale salvate în diverse momente (puncte de restaurare).
• Actualizare automată (Automatic Update) - serviciul permite actualizare automată a sistemului de operare prin intermediul conexiunii Internet.
• Comunicare sporită – Windows Messenger şi conferinţe online (Microsoft NetMeeting) permit colaborarea directă, folosind programul de comunicare interactivă cu text, audio sau video.
• Mobilitate – Remote Desktop permite accesarea calculatorului de la distanţă, prin intermediul conexiunii la reţea.
• Logarea utilizatorilor – Fast User Switching permite comutarea între utilizatori fără a obliga un utilizator să închidă toate aplicaţiile care rulează şi să încheie sesiunea înainte de conectarea celuilalt utilizator.
• Sistem de asistenţă îmbunătăţit – programe gen wizard atât pentru rezolvarea unor probleme, cât şi pentru implementarea unei reţele locale  Network Connection Wizard  sau conectarea la Internet Internet Connection Wizard.
• CD Burning permite salvarea informaţiilor pe CD asemănător salvării pe dischete sau disc magnetic.
• Partajarea (share) diverselor tipuri de resurse – dispozitive (fax, imprimante), fişiere sau conexiunea Internet
• Facilităţi multimedia
  • ataşarea unor echipamente precum camere Web, scannere sau dispozitive ataşabile
  • Media Player 9 cu suport pentru diverse formate audio/video
  • Movie Maker 2 pentru editare video

• Acces şi navigare pe Internet facile (Internet Explorer 6 este inclus în Windows XP) şi includerea programului Outlook Express 6.0 pentru citirea şi gestionarea e-mail-ului.

Windows 7

Windows 7 există în 6 versiuni (ediţii): Starter, Home Basic, Home Premium, Professional, Enterprise şi Ultimate. Ce aduce nou versiunea Windows 7 faţă de Vista:

• Îmbunătăţirea interactivităţii – comenzi prin atingerea ecranelor senzitive, conversii din scriere de mână sau vorbire;
• Creşterea performanţelor pe procesoare multi-core;
• Proces de boot mai rapid;
• Îmbunătăţirea kernel-ului;
• O nouă versiune a Windows Media Center;
• Schimbări în interfaţa vizuală referitoare la bare de instrumente, butoane, poziţionare şi funcţionalitate.

Reprezintă o structură de memorare, aranjare şi regăsire a fişierelor şi directoarelor de pe un disc. Sistemul de fişiere se caracterizează prin:

- structură ierarhică: organizarea este arborescentă, cu un director rădăcină (root) la care se conectează fişiere, alte directoare sau legături. Fişierele pot fi privite ca “frunze”, iar directoarele ca “noduri” ale acestui arbore. Un director poate conţine fişiere sau alte subdirectoare.

- independenţa faţă de hardware-ul sistemului de calcul: fişierele sunt privite ca succesiuni de octeţi legate între ele în funcţie de modul de organizare a datelor pe disc

- flexibilitate: oricând este posibilă ştergerea unui fişier (“frunză”) sau subdirector (“nod”) din acest arbore sau inserarea unei noi sub-structuri arborescente.

FAT (File Allocation Table)

A apărut în anul 1981, odată cu prima versiune a sistemului MS-DOS (Disk Operating System), aflat sub patronajul Microsoft şi distribuit împreună cu calculatoarele personale tip IBM-PC.

FAT12 – Este destinat unităţilor floppy-disk şi hard-disk-urilor de capacităţi mici (sub 16 MB).

FAT16 – A apărut odată cu sistemul de operare MS-DOS 3.0, ulterior noului calculator IBM PC AT (Advanced Technology) – 1984 – care avea hard-disk de 20 MB.

VFAT – Virtual FAT a apărut ca driver în sistemul Windows 95 (1995) pentru a asigura accesul aplicaţiilor specifice Windows 95 la fişiere cu nume lungi (LFN – Long File Name, maxim 255 caractere) ce nu puteau fi gestionate de sistemul de fişiere FAT.

Totuşi, VFAT a apărut înaintea Windows 95, în Windows for Workgroups 3.1, doar pentru implementarea accesului pe 32 biţi la fişiere, unde lucra în modul protejat împreună cu VCACHE (driver pentru realizarea memoriei cache a discului).

FAT32 – Permite atât gestionarea fişierelor cu nume lungi, cât şi o optimizare a spaţiului ocupat de fişierele mici pe disc, prin micşorarea dimensiunii cluster-ului.
Exemplu: o partiţie de 2 GB pe sistemul FAT16 va avea 65.526 clustere (2¹⁶ fără câteva valori rezervate) de câte 32 KB (64 sectoare), iar pe sistemul FAT32, 524.208 clustere de câte 4 KB (8 sectoare). Un fişier de 3 KB va “risipi” 29 KB pe sistemul FAT16 şi doar 1 KB pe sistemul FAT32.

exFAT – În 2008, Microsoft introduce sistemul de fişiere FAT64 (exFAT) în special pentru memorii flash; Windows Vista SP1 aduce suport pentru acest sistem de fişiere ce permite dimensiunea maximă a unui fişier de 16 exabytes (1 EB = 2⁶⁰ B).

NTFS (New Technology File System)

Este un sistem de fişiere dezvoltat pentru Windows NT 3.1 (la mijlocul anului 1993) şi dezvoltat ulterior la versiunile 1.2 (cunoscut şi ca NTFS 4.0 pentru Windows NT 3.5 şi 4.0), NTFS 5.0 (Windows 2000), NTFS 5.1 (Windows XP), NTFS 5.2 (Windows Server 2003), NTFS 6.0 (Windows Vista, Windows Server 2008).

Microsoft preferă sistemul de fişiere NTFS faţă de FAT datorită următoarelor avantaje:

• foloseşte adrese de disc de 64 de biţi;
• poate suporta partiţii de până la 2⁶⁴ bytes;
• oferă posibilitatea folosirii caracterelor Unicode în numele de fişiere, maxim 255 de caractere, inclusiv spaţii şi puncte;
• permite indexare generală a fişierelor;
• fiabilitate – oferă un mecanism îmbunătăţit pentru transferul fără pierderi a datelor, îmbunătăţirea toleranţei la defectări şi recuperare a datelor, suportă hard-diskuri în matrici RAID (Redundant Arrays of Inexpensive Disks)
• suport îmbunătăţit pentru hard-disk-uri mari
• optimizarea spaţiului ocupat pe disc (utilizarea altei metode de alocare a spaţiului pentru fişiere şi evitarea pierderii spaţiului de stocare – “slack” – existentă la FAT)
• suport îmbunătăţit pentru metadata (fişierele metadata sunt structuri de date localizate în MFT folosite de NTFS pentru accesul şi managementul fişierelor). Acest sistem de fişiere se bazează pe principiul „totul este fişier”. Astfel, descriptorul de volum, informaţia de boot, înregistrări ale sectoarelor defecte etc. sunt toate stocate în fişiere.
• managementul spaţiului ocupat de date (disk quota) – administratorul sistemului poate monitoriza şi limita spaţiul ocupat de fişierele unui utilizator sau grup de utilizatori
• compresia datelor
• implementarea unui mecanism pentru inserarea punctelor de montare (Reparse Points)
• menţinerea unui jurnal la nivel de partiţie care să monitorizeze operaţiile efectuate asupra fişierelor şi directoarelor
• asigură defragmentarea discului

La nivel de securitate, NTFS aduce câteva elemente noi, care nu existau la sistemul de fişiere FAT:

• Liste de control al accesului (ACL - Access Control List) conţin informaţii care definesc pentru fiecare utilizator sau grup de utilizatori drepturile pe care le au asupra unui fişier;
• Criptarea datelor pentru a restricţiona accesul la anumite fişiere numai al utilizatorilor autorizaţi;
• Stabilirea unor permisiuni (drepturi de acces): Read, Write, Execute, Delete, Change Permissions, Take Ownership.

EXT (Extended File System)

Ext este un sistem de fişiere realizat în 1992 special pentru sistemul de operare Linux. Au urmat versiunile 2 (1993), 3 (1999) şi 4  (lansată preliminar la sfârşitul anului 2006 şi ca variantă stabilă în 2008).

EXT2 (Second Extended)

Spaţiul este împărţit în blocuri şi organizat sub formă de grupuri de blocuri în scopul reducerii fragmentării datelor şi minimizarea căutărilor (disk seek) la citirea unei mari cantităţi de date consecutive. Fiecare grup de blocuri conţine:
- un superbloc (metainformaţii esenţiale şi statistici despre sistemul de fişiere);
- un descriptor de grup, cu informaţii despre grupul de blocuri, inode şi începutul tabelei de inoduri pentru fiecare grup de blocuri;
- blocuri de date (conţinutul efectiv al fişierelor).

Un inode identifică în mod unic un fişier de pe disc şi deţine informaţii despre acesta (uid – user id, gid – group id, drepturi de acces – Read, Write, eXecute, lungime, timpi de acces / modificare, numărul de legături, pointeri la blocurile de date).

EXT3 (Third Extended Filesystem)

EXT3 este compatibil cu sistemul de fişiere EXT2, adăugând facilitatea de jurnalizare (o metodă de recuperare mai bună a datelor în caz de oprire necorespunzătoare a sistemului, prin introducerea unui jurnal care va fi analizat şi corectat pentru a reface sistemul de fişiere, în locul verificării fişierelor propriu-zise).

EXT4 (Fourth Extended Filesystem)

Aduce numeroase îmbunătăţiri formatului ext3:
- suportă partiţii de până la 1 exbibyte (EiB, 1 EiB=1024 GiB) şi fişiere cu dimensiunea până la 16 tebibytes (TiB);
- înlocuieşte modelul pe blocuri folosit de sistemele de fişiere ext2 sau ext3 cu un format extins care îmbunătăţeşte lucrul cu fişiere mari şi reduce fragmentarea (format folosit şi la NTFS);
- compatibilitate cu ext 3 şi ext2;
- pre-alocarea spaţiului pe disc necesar unui fişier, astfel încât se garantează atât spaţiul alocat, cât şi (în general) continuitatea spaţiului;
- foloseşte tehnica de “alocare întârziată” a blocurilor până când datele vor fi efectiv scrise pe disc, faţă de alte sisteme de fişiere care alocă aceste blocuri înainte. Prin această tehnică creşte performanţa sistemului şi se reduce fragmentarea.
- creşterea numărului de subdirectoare, de la 32.000 (în ext3) la 64.000;
- checksum pentru jurnale;
- verificare mai rapidă a datelor stocate (aplicaţia de verificare e2fsck va sări peste spaţiile nealocate).

Alte sisteme de fişiere

• CP/M (Control Program for Microcomputers, 1974, sistemul de operare CP/M, creat pentru procesoare pe 8 biţi tip Intel 8080)
• HPFS (High Performance File System, 1988, sistemul de operare OS/2)
• MFS, HFS (Macintosh File System, Hierarchical File System, 1984, 1985, Mac OS – Apple Computer)
• UFS (UNIX File System, 1994, folosit de FreeBDS, NetBSD, OpenBSD, Solaris)
• ISO 9660 (International Organization for Standardization, 1988) – standard pentru sistemul de fişiere de pe discuri CD-ROM sau DVD-ROM. O extensie a acestui standard, denumită Joliet, aduce suport pentru nume lungi de fişiere şi seturi de caractere non-ASCII.
• UDF (Universal Disk Format, 1996, cunoscând numeroase versiuni de atunci) este un alt sistem de fişiere folosit pentru medii optice (re)-writable, fiind un înlocuitor pentru ISO 9660. UDF este utilizat în special pentru DVD-ROM, oferind un suport mai bun mediilor de stocare de mare capacitate şi urmând cerinţele sistemelor de operare moderne.

După numărul de utilizatori:

• mono-utilizator
• multi-utilizator

Aceste sisteme de operare permit mai multor utilizatori să folosească sistemul în acelaşi timp şi să execute programele în mod simultan. În această categorie putem include sistemele de operare din familiile UNIX, Linux şi Windows.

După numărul procesoarelor utilizate:

• mono-procesor
• multi-procesor

Sunt sistemele de operare care permit utilizarea mai multor procesoare. Sistemele de operare incluse în această categorie sunt: UNIX, Linux, Windows NT/2000/XP.

După posibilitatea de a executa mai multe sarcini (task) simultan:

• mono-tasking
• multi-tasking – execuţia în paralel a mai multor sarcini (procese) este realizată prin alternarea accesului exclusiv la o anumită resursă critică. Nucleul sistemului de operare trebuie să asigure partajarea timpului între programele ce se execută şi gestiunea alocării resurselor sistemului. Procesul activ poate ceda singur resursa utilizată unui alt proces în aşteptare (multitasking cooperant) sau sistemul de operare gestionează procesele prin utilizarea unui algoritm de programare a execuţiei – anumite procese sunt preferate altora (multitasking preemptiv).

După modul de execuţie a firelor de execuţie (thread) ale programelor:

• mono-threading
• multi-threading – permit rularea mai multor fire de execuţie ale aceluiaşi proces fie prin partajarea procesorului, fie prin folosirea mai multor procesoare. Un fir de execuţie partajează aceeaşi zonă de memorie cu alte fire de execuţie ale aceluiaşi proces

După numărul sistemelor de calcul implicate în execuţie:

• sisteme distribuite
• sisteme centralizate

După 1980, odată cu apariţia primelor reţele de calculatoare, au început să se folosească sistemele de operare în reţea sau sistemele de operare distribuite, ca o completare a sistemelor de operare centralizate (care mai sunt cunoscute ca sisteme de operare monoprocesor).

După modul de interacţiune cu utilizatorul:

• consolă
• interfaţă grafică (GUI – Graphical User Interface) – sunt sistemele de operare care au capacitatea de a utiliza mouse-ul prin intermediul unei interfeţe grafice.