Cel.ro

Rezultate cautare Categorie: Lucrarea 7

Ştergerea stilurilor (Styles) în Microsoft Word 2003

de
Publicat la: 5 July 2011
Categorii: Lucrarea 7, Office
Comentarii: Fara comentarii

Meniu: Format -> Styles and Formatting…
Panou de activitate:  Styles and Formatting | Delete |

Pentru a şterge un stil se utilizează comanda Delete din meniul contextual (click dreapta pe numele stilului din Panoul de activitate). Pot fi şterse stilurile create sau chiar o parte din stilurile predefinite; dacă un stil tip paragraf este şters, paragrafele ce aveau acel stil vor fi formatate cu stilul Normal (cel implicit). Stilul Normal nu poate fi şters.

Organizarea stilurilor (Styles) în Microsoft Word 2003

de
Publicat la: 5 July 2011
Categorii: Lucrarea 7, Office
Comentarii: Fara comentarii

Meniu: Tools -> Templates and Add-Ins…

Word oferă o mare flexibilitate în organizarea stilurilor: sunt permise adăugarea, ştergerea, schimbarea numelui sau copierea între documente a stilurilor. Programul permite ataşarea unui alt fişier şablon global (pentru documente) sau a unui fişier cu stiluri de formatare CSS (pentru pagini Web).

Gestiunea stilurilor, auto-textului, barelor de butoane sau macro-comenzilor definite de utilizator se face cu ajutorul butonului Organizer din fereastra Templates and Add-Ins.

Marcaj (Bookmark) în Microsoft Word 2003

de
Publicat la: 5 July 2011
Categorii: Lucrarea 7, Office
Comentarii: Fara comentarii

Meniu: Insert -> Bookmark

Comanda permite introducerea unui marcaj (o etichetă de identificare) într-un anumit loc sau pe o selecţie din document. Ulterior, marcajul poate fi accesat rapid prin introducerea unei legături (Hyperlink) în document sau poate fi identificat în fereastra Go To (din meniul Edit).

Legendă (Caption) în Microsoft Word 2003

de
Publicat la: 5 July 2011
Categorii: Lucrarea 7, Office
Comentarii: Fara comentarii

Meniu: Insert -> Reference -> Caption…

Comanda permite introducerea unor legende (etichete) numerotate automat pentru obiecte tip expresie matematică (realizate cu Microsoft Equation), figuri, tabele sau alte elemente din macheta unui document. Se pot folosi etichetele predefinite (Equation, Figure, Table) sau se pot crea propriile nume de etichete, iar modul de numerotare se poate alege dintre mai multe stiluri (1, 2, 3; a, b, c; i, ii, iii).

Legendele sunt câmpuri (Field) de tip {SEQ}. Ele vor putea fi utilizate în referinţe încrucişate (Cross-reference) sau în tabele generate automat (de exemplu Table of Figures).

Referinţă încrucişată (Cross-reference) în Microsoft Word 2003

de
Publicat la: 5 July 2011
Categorii: Lucrarea 7, Office
Comentarii: Fara comentarii

Meniu: Insert -> Reference -> Cross-reference…

Comanda permite introducerea unor legături spre legendele (etichetele) de tipul Equation, Figure, Table definite prin comanda Caption sau spre alte elemente: un paragraf, un titlu (Heading), o notă de subsol (Footnote) sau de final (Endnote), un marcaj (Bookmark). Referinţele încrucişate sunt câmpuri (Field) de tip {REF} care pot face sau nu saltul spre destinaţie atunci când se dă Ctrl+click pe ele.


Exemplu: introducerea şi actualizarea automată a referinţelor (Cross-reference)

Fie textul:

text text text text text text text text text text text text text text text text text text text text

Vom introduce referinţe către o listă de paragrafe numerotate automat (Bullets and Numbering) aflate la sfârşitul documentului (de exemplu poate fi o listă de lucrări citate ca bibliografie). Referinţele vor fi sub formă de link-uri care vor permite saltul către paragraful apelat atunci când se dă Ctrl+clic pe ele.

text [1] text [2] text [3] text [4] text text text text text text text text text text text text text text text text
….
1. Paragraf 1
2. Paragraf 2
3. Paragraf 3
4. Paragraf 4

Mod de lucru:

1. Se selectează “1″ dintre parantezele drepte [ ] . Din meniul Insert -> Reference -> Cross-reference se alege Reference type: Numbered item şi Insert reference to: Paragraf number. Se bifează Insert as hyperlink. Se selectează Paragraf 1 ca destinaţie a hyperlink-ului.
2. Se repetă pasul 1 şi pentru cifrele “2″, “3″ şi “4″ dintre parantezele drepte.

Se obţin astfel 4 referinţe către cele 4 elemente ale listei numerotate.

Dacă se elimină unul din elementele listei numerotate automat (de exemplu “Paragraf 2″), atunci lista devine:

1. Paragraf 1
2. Paragraf 3
3. Paragraf 4

Pentru a actualiza automat referinţele din text se selectează tot documentul (Ctrl+A) şi se apasă F9 (Update Field). Textul din document va fi:

text [1] text [Error! Reference source not found.] text [2] text [3] text text text text text text text text text text text text text text text text

Se observă actualizarea automată a referinţelor iniţiale [3] şi [4] (acum devenite [2] şi [3]) şi apariţia erorii pentru vechea referinţă [2] care a fost eliminată (textul Error! Reference source not found.).

Cuprins (Table of Contents) în Microsoft Word 2003

de
Publicat la: 5 July 2011
Categorii: Lucrarea 7, Office
Comentarii: Fara comentarii

Meniu: Insert -> Reference -> Index and Tables… | Table of Contents |

Pe baza stilurilor definite pentru capitole şi subcapitole (implicite – Headings 1, 2, 3, … sau create de utilizator) se poate genera automat un Cuprins (Table of Contents) al documentului. Opţiunile permit alegerea nivelului subtitlurilor indexate, formatul predefinit al Cuprinsului (Classic, Distinctive, Modern, Fancy, Formal, Simple) şi tipul liniei indicatoare (Tab leader). Actualizarea Cuprinsului presupune actualizarea numai a numerelor de pagină sau actualizarea integrală (titluri şi numere de pagină).

Pentru generarea corectă a Cuprinsului este necesar ca anterior să se stabilească stilurile ce vor fi folosite, iar aplicarea acestora să fie unitară pentru toate titlurile şi subtitlurile.

Tabel de figuri (Table of Figures) în Microsoft Word 2003

de
Publicat la: 5 July 2011
Categorii: Lucrarea 7, Office
Comentarii: Fara comentarii

Meniu: Insert -> Reference -> Index and Tables… | Table of Figures |

Legendele definite în document (Caption) pot fi centralizate într-un Tabel al figurilor (Table of Figures). Se pot indexa automat legendele pentru ecuaţii (Equation), figuri (Figure), tabele (Table) sau orice alt tip de legendă definit de utilizator.

Pentru generarea corectă a Tabelului figurilor este necesar ca anterior să se definească numele etichetelor ce vor fi folosite, iar acestea să fie introduse corespunzător.

Index de termeni (Index) în Microsoft Word 2003

de
Publicat la: 5 July 2011
Categorii: Lucrarea 7, Office
Comentarii: Fara comentarii

Meniu: Insert -> Reference -> Index and Tables… | Index |

Indexul este o listă plasată de obicei la sfârşitul unui document, ce conţine diferiţi termeni şi pagina la care pot fi ei găsiţi. Pentru generarea corectă a Indexului este necesar să se respecte următorii paşi:

  1. marcarea unui termen;
  2. definirea intrării în Index;
  3. repetarea paşilor 1-2 pentru fiecare intrare în Index.

După ce se face o selecţie (un cuvânt, un paragraf sau un text extins), aceasta se defineşte ca intrare în index:

  • din fereastra Mark Index Entry (obţinută la apăsarea butonului Mark Entry);
  • prin apăsarea Alt+Shift+X.

Se introduce astfel un câmp (Field) de tip XE (Index Entry). Paşii se repetă pentru fiecare intrare pe care dorim s-o evidenţiem. Index-ul este un câmp (Field) de tip INDEX.

Tabel de referinţe citate (Table of Authorities) în Microsoft Word 2003

de
Publicat la: 5 July 2011
Categorii: Lucrarea 7, Office
Comentarii: Fara comentarii

Meniu: Insert -> Reference -> Index and Tables… | Table of Authorities |

Tabelul de referinţe citate (Table of Authorities) este o listă formată din referințele existente într-un document oficial (de exemplu Cazuri, Statute, Reguli) şi numerelor paginilor din document în care apar aceste referințe. Pentru generarea corectă a Tabelului de referinţe citate este necesar să se respecte următorii paşi:

  1. marcarea unui termen;
  2. definirea intrării în Tabel;
  3. repetarea paşilor 1-2 pentru fiecare intrare din Tabel.

După ce se face o selecţie (un cuvânt, un paragraf sau un text extins), aceasta se defineşte ca intrare în Tabel:

  • din fereastra Mark Citation (obţinută la apăsarea butonului Mark Citation);
  • prin apăsarea Alt+Shift+I.

Se introduce astfel un câmp (Field) de tip TA (Table of Authorities Entry). O intrare în Tabelul referinţelor citate se poate afla în una din categoriile: Cases (Cazuri), Statutes (Statute), Rules (Norme), Treatises (Tratate), Regulations (Regulamente), Constitutional Provisions (Prevederi constituţionale) sau alte categorii create de utilizator.

Paşii se repetă pentru fiecare intrare pe care dorim s-o evidenţiem. Tabelul de referinţe citate este un câmp (Field) de tip TOA (Table of Authorities).

pagina 2 din 2


Utilizator: , data curenta: 23 November 2024