Un domeniu de celule (Range) reprezintă un grup de celule (două sau mai multe) desfăşurat pe mai multe linii şi/sau coloane. Domeniul de celule poate fi:
- continuu (toate celulele care fac parte din acel domeniu sunt adiacente) – în acest caz domeniul are formă pătrată sau dreptunghiulară, iar toate celulele sunt prelucrate simultan în acelaşi mod sau valorile din acestea sunt utilizate în formule sau referinţe. Practic, în acest caz domeniul este format dintr-o singură zonă de celule. Cel mai mic grup continuu de celule este format din 2 celule (aşezate una lângă alta pe linie sau pe coloană).
- format din celule neadiacente – domeniul nu mai este continuu, având diverse forme (în funcţie de celulele conţinute). Un domeniu discontinuu este format din cel puţin 2 zone, cel mai mic având 2 celule (fiecare zonă fiind formată dintr-o singură celulă).
Un domeniu de celule se specifică astfel:
celula_start:celula_stop
unde celula_start este o referinţă la celula din colţul stânga-sus (celula de început) a domeniului, iar celula_stop este o referinţă la celula din colţul dreapta-jos (celula finală) a domeniului. Cele două referinţe sunt separate prin operatorul “:” (două puncte).
Pentru a specifica un domeniu discontinuu se foloseşte operatorul “;” în enumerarea zonelor componente (sau operatorul “,” pentru setări regionale English – Regional Settings din Control Panel).
celula_start1:celula_stop1; celula_start2:celula_stop2;…
Exemple de domenii de celule:
Domeniu | Conţine |
A1:A10 | toate celulele de la A1 la A10 (coloană) – domeniu continuu |
A:A | toate celulele de pe coloana A – domeniu continuu |
A:D | toate celulele de pe coloanele A, B, C şi D – domeniu continuu |
A1:J1 | toate celulele de la A1 la J1 (linie) – domeniu continuu |
5:5 | toate celulele de pe rândul 10 – domeniu continuu |
10:12 | toate celulele de pe rândurile 10, 11 şi 12 – domeniu continuu |
A1:D4 | toate celulele de la A1 la D4 (pătrat) – domeniu continuu |
A1:B4 | toate celulele de la A1 la B4 (dreptunghi) – domeniu continuu |
A1:A3; C1:C3 | primele 3 celule din coloana A şi primele 3 celule din coloana C – domeniu discontinuu |