Cel.ro

Antet şi subsol (Header & Footer) în Office Word 2003

by gmp
Published on: 19 July 2011
Categories: Lucrarea 2, Office
Comments: No Comments

Meniu: View->Header and Footer

Partea de sus a paginii (header) şi partea de jos (footer) sunt două zone speciale, foarte importante, ale unui document deoarece permit inserarea de text, tabele, variabile (fields) sau obiecte grafice care se vor regăsi în aceeaşi poziţie, pe fiecare pagină a unei secţiuni a documentului (dacă documentul este structurat pe secţiuni) sau pe fiecare pagină a documentului (dacă avem o singură secţiune). Practic, în aceste zone se pot insera toate tipurile de obiecte disponibile şi se poate formata textul ca în corpul documentului (cu excepţia tipului coloane de publicaţii).

Câteva informaţii existente uzual în antet/subsol:

- numele organizaţiei, date de contact, un logo (pentru foile de hârtie personalizate ale unei firme);
- titlul capitolului, numărul paginii curente (pentru o carte tipărită);
- numele fişierului, numele autorului, data şi ora la care a fost creat sau tipărit documentul;
- o imagine pe fundalul paginii.

Antetele/subsolurile pot fi:

- identice pentru toate paginile (Implicit, paginile dintr-un document formează o singură secţiune, iar antetul/subsolul are acelaşi aspect peste tot);
- diferite, pentru fiecare secţiune a documentului (în cazul în care sunt mai multe secţiuni);
- diferite doar pentru prima pagină – aceasta poate avea un antet/subsol diferit faţă de restul paginilor din document, fără a fi nevoie de crearea unei noi secţiuni;
- diferite pe paginile pare şi impare – se poate realiza un antet/subsol diferit pentru paginile impare (odd) faţă de cele pare (even), fără a fi nevoie de crearea câte unei secţiuni pe fiecare pagină.

No Comments - Leave a comment

Leave a comment



Utilizator: , data curenta: 24 April 2024