Cel.ro

Formulare simple (Forms) completate în Office Word 2003

by gmp
Published on: 7 July 2011
Categories: Lucrarea 9, Office
Comments: No Comments

Bară de butoane: Forms

Formularele create pentru completare în Word pot conţine controale simple (bara de butoane Forms) sau controale mai puternice (controale ActiveX, disponibile în bara de butoane Control Toolbox) care oferă opţiuni suplimentare sau execută macrocomenzi şi scripturi create în VBA (Visual Basic for Applications).

Pentru crearea machetei unui formular şi alinierea informaţiilor se pot utiliza tabele, casete de text sau cadre (frames). Stilurile (Styles), chenarele (Borders), culorile de umplere (Shading) şi elementele grafice (imagini, desene, alte obiecte) îmbunătăţesc modul de prezentare a unui formular

Pentru crearea unor formulare simple, cu facilităţi limitate, se folosesc controale controalele disponibile în bara de butoane Forms:

Text Form Field – casetă text care permite introducerea de la tastatură a unei informaţii (text sau numerice)
Check Box Form Field – casetă de selectare de tip Da/Nu
Drop-Down Form Field – casetă cu listă verticală care permite selectarea unei opţiuni dintr-o listă predefinită

Fiecare tip de control are proprietăţi care se pot modifica, după cum urmează:

- proprietăţi comune tuturor controalelor:

  • executarea unei macrocomenzi la intrarea sau ieşirea în/din câmp;
  • atribuirea unui nume (Bookmark) care poate fi folosit în calcule matematice între câmpuri;
  • dacă este permisă editarea câmpului (Fill-in enabled);
  • actualizarea altor câmpuri calculate pe baza conţinutului câmpului curent (Calculate on exit)
  • adăugarea unui text explicativ care va apărea în bara de stare (Status Bar) la intrarea în câmp.

- proprietăţi particularizate:

  • casetă text:
    • tipul textului introdus: text obişnuit (Regular text), număr (Number), dată calendaristică (Date) sau rezultatul unei formule matematice (Calculation)
    • conţinutul iniţial al câmpului (în funcţie de tipul său) – poate fi vid
    • lungimea câmpului
    • formatul informaţiilor conţinute (în funcţie de tipul câmpului)
  • casetă de selectare
    • dimensiunile câmpului – automat sau exprimate în puncte (pt), centimetri (cm) sau inch (“)
    • valoarea iniţială (implicită) a câmpului – Checked sau Not checked
  • casetă cu listă verticală
    • elementele listei
    • ordinea elementelor

Bara de butoane Forms mai pune la dispoziţia utilizatorului următoarele butoane utile în lucrul cu formulare:

- Form Field Shading – evidenţierea tuturor câmpurilor din formulare;
- Reset Form Fields (resetarea câmpurilor) – aducerea la valorile implicite (dacă au fost definite, pentru câmpurile de tip text) sau la prima valoare din listă (pentru câmpurile de tip listă verticală);
- Protect Form – prin protejarea formularului, acesta devine utilizabil (se pot introduce informaţii în casetele de text, se pot bifa casetele de selectare sau se pot alege elemente din listele derulante). În acest caz protejarea formularului se face fără parolă; pentru a realiza protecţia formularului la modificare se poate introduce o parolă (din meniul Tools->Protect document).

No Comments - Leave a comment

Leave a comment



Utilizator: , data curenta: 20 October 2018