itasistenta blog

O foaie de lucru (Worksheet) poate fi privită ca o matrice formată din linii (Rows) şi coloane (Columns). Intersecţia unei linii cu o coloană determină o celulă (Cell).

Liniile (rândurile) sunt identificate prin numere, care apar în partea stângă a interfeţei. Excel 2003 are 65.536 rânduri.

Coloanele sunt identificate prin litere (una sau combinaţii de două litere, de la A la Z, apoi AA, AB, …, HZ, IA până la IV). Identificatoarele coloanelor apar în partea de sus a interfeţei. Sunt 256 coloane într-o foaie de lucru Excel.

Celula este unitatea de bază folosită de programele de calcul tabelar. O celulă poate conţine:

- date alfanumerice reprezentate de:

• date numerice (cifre);
• text;
• caractere speciale.

- formule formate din:

• operatori
  • constante;
  • referinţe la alte celule;
  • funcţii.
• operanzi.

O referinţă identifică o celulă sau un domeniu de celule în care se află datele pe care Excel urmează să le prelucreze prin intermediul formulelor (Formula). Prin referinţe se pot folosi datele din alte celule, alte foi de lucru, alte registre de lucru Excel sau chiar fişiere ale altor tipuri de programe de calcul tabelar. Datele dintr-o celulă pot fi utilizate în mai multe formule.

În Excel există 2 stiluri de referinţe: A1 şi R1C1.

În stilul de referinţă A1 (implicit în Excel), o referinţă de celulă (prin care se identifică în mod unic localizarea unei celule şi se apelează conţinutul ei), este formată din identificatorul de coloană (litera/literele coloanei) şi identificatorul de linie (numărul liniei).

Exemple:

În stilul de referinţă R1C1, atât liniile (R- Row), cât şi coloanele (C – Column), sunt numerotate. Acest stil de referinţă este folosit în scrierea codurilor de program VBA (Visual Basic for Applications) din macrocomenzi, deoarece facilitează calculul poziţiilor celulelor pe rânduri şi coloane. Stilul de referinţă R1C1 se activează din meniul Tools -> Options |General| -> R1C1 reference style.

Exemple (echivalentul exemplelor de mai sus):

Un domeniu de celule (Range) reprezintă un grup de celule (două sau mai multe) desfăşurat pe mai multe linii şi/sau coloane. Domeniul de celule poate fi:

- continuu (toate celulele care fac parte din acel domeniu sunt adiacente) – în acest caz domeniul are formă pătrată sau dreptunghiulară, iar toate celulele sunt prelucrate simultan în acelaşi mod sau valorile din acestea sunt utilizate în formule sau referinţe. Practic, în acest caz domeniul este format dintr-o singură zonă de celule. Cel mai mic grup continuu de celule este format din 2 celule (aşezate una lângă alta pe linie sau pe coloană).

- format din celule neadiacente – domeniul nu mai este continuu, având diverse forme (în funcţie de celulele conţinute). Un domeniu discontinuu este format din cel puţin 2 zone, cel mai mic având 2 celule (fiecare zonă fiind formată dintr-o singură celulă).

Un domeniu de celule se specifică astfel:

celula_start:celula_stop

unde celula_start este o referinţă la celula din colţul stânga-sus (celula de început) a domeniului, iar celula_stop este o referinţă la celula din colţul dreapta-jos (celula finală) a domeniului. Cele două referinţe sunt separate prin operatorul “:” (două puncte).

Pentru a specifica un domeniu discontinuu se foloseşte operatorul “;” în enumerarea zonelor componente (sau operatorul “,” pentru setări regionale English – Regional Settings din Control Panel).

celula_start1:celula_stop1; celula_start2:celula_stop2;…

Exemple de domenii de celule:

REFERINŢĂ 3-D

Într-o foaie de lucru se pot analiza datele nu numai din aceeaşi foaie, ci şi din celula corespondentă sau un alt domeniu de celule din celelalte foi de lucru ale aceluiaşi registru de lucru. O astfel de referinţă se numeşte referinţă 3-D, iar sintaxa include numele foii de lucru şi celula/domeniul dorit, separate prin semnul exclamării “!”.

nume_foaie!referinţă_celula

Nu toate funcţiile Excel acceptă referinţe 3-D.

Exemple:

=Sheet2!A1
Într-o celulă dintr-o foaie a registrului de lucru curent (alta foaie decât Sheet2) se face o referinţă la celula A1 din foaia de lucru Sheet2.

=Sheet2!A1+Sheet3!A1
Într-o celulă dintr-o foaie a registrului de lucru curent (de exemplu foaia Sheet1) se adună celulele A1 din foile de lucru Sheet2 şi Sheet3.

=SUM(Sheet2:Sheet4!A1)
Într-o celulă dintr-o foaie a registrului de lucru curent (de exemplu foaia Sheet1) se adună toate celulele A1 din foile Sheet2…Sheet4.

=SUM(Sheet2!A1:A10)
Într-o celulă dintr-o foaie a registrului de lucru curent (de exemplu foaia Sheet1) se adună toate celulele de la A1..A10 din foaia Sheet2.

=SUM(Sheet2:Sheet4!A1:D4)
Într-o celulă dintr-o foaie a registrului de lucru curent (de exemplu foaia Sheet1) se adună toate celulele din domeniul A1..D4 din foile Sheet2…Sheet4.

REFERINŢĂ EXTERNĂ (External Reference)

În unele situaţii este utilă crearea unor legături între registre de lucru:

• un workbook centralizator care să îmbine rezultatele altor workbooks (de exemplu, ale departamentelor unei companii). Rezultatele din fiecare workbook component se actualizează automat în fişierul centralizator.
• diferite moduri de vizualizare a datelor. Se pot crea mai multe fişiere sursă cu date şi fişiere tip raport care să prezinte în moduri diferite datele şi rezultatele.
• împărţirea unui workbook complex în module mai mici, inter-dependente, permite lucrul individual pe modul, fără a deschide toate celelalte registre. Avantajele constau în uşurinţa modificării unor fişiere mai mici, memorie utilizată mai puţină, deschidere, salvare şi calcule efectuate mai rapid.

Prin introducerea unor referinţe externe la o celulă sau domeniu de celule din alte registre de lucru se creează practic legături (Links) între registrul curent şi registrele respective. În funcţie de starea fişierului sursă (deschis sau închis), formula care conţine o referinţă externă are 2 moduri de exprimare. Sintaxa folosită pentru a introduce o referinţă externă este:

[nume_fisier]nume_foaie!referinţă_celula
‘cale_fisier\[nume_fisier]nume_foaie’!referinţă_celula

Dacă un registru de lucru conţine legături externe, Excel va afişa la deschidere o fereastră de avertizare din care se poate opta pentru actualizarea datelor legate.

Exemple:

=’C:\documente\[Book1.xls]Sheet2′!A1
=[Book1.xls]Sheet2!A1
Introduce o referinţă la conţinutul celulei A1 din foaia de lucru Sheet2, registrul de lucru (fişierul) Book1.xls aflat în folderul C:\documente. Ambele formule sunt echivalente; a doua formulă apare dacă fişierul Book1.xls este deschis.

=SUM(‘C:\Documente\[Buget.xls]Anul_2010′!A2:A20)
Introduce în celula curentă suma celulelor A2..A20 din foaia de lucru Anul_2010, registrul de lucru Buget.xls, aflat în folderul C:\Documente.

=’http://www.example.com/Data/[file.xls]Sheet1′!A1
Apelează conţinutul celulei A1 din foaia de lucru Sheet1, registrul de lucru (fişierul) file.xls aflat online pe Internet la adresa Web www.example.com în folderul/directorul Data.

=SUM(Book2.xls!zona1)
Adună în celula curentă celulele care formează domeniul denumit “zona1″ din fişierul Book2.xls

REFERINŢĂ LA DISTANŢĂ (Remote Reference)

Datele create cu alte aplicaţii de calcul tabelar pot fi legate într-un fişier Excel. Referinţa la distanţă (Remote Reference) se realizează prin tehnicile:

• DDE (Dynamic Data Exchange), o tehnologie pentru schimbul de date între aplicaţiile Windows, mai veche şi cu deficienţe de securitate;
• OLE (Object Linking and Embedding), metoda preferată de realizare a legăturilor externe, dar trebuie ca programul sursă să recunoască această tehnologie.

REFERINŢA RELATIVĂ

O referinţă relativă la o celulă se bazează pe poziţia celulei care conţine formula relativ la celula referită (apelată). Dacă o celulă cu o referinţă relativă este copiată în alt loc, noua formulă va fi ajustată relativ la noua celulă. Similar, dacă formula cu o referinţă relativă este multiplicată pe linie sau coloană, se vor ajusta şi formulele corespunzătoare. Implicit, noile formule într-un registru Excel folosesc referinţa relativă.

Referinţă relativă în Microsoft Excel 2003

Exemplu: Dacă în B3 avem formula =A1, atunci:

• la copierea celulei B3 în D4: în D4 vom avea =C2;
• la multiplicarea celulei B3 în jos pe coloana B: în B4 vom avea =A2, în B5 vom avea =A3 etc.
• la multiplicarea celulei B3 în dreapta pe linia 3: în C3 vom avea =B1, în D3 vom avea =C1 etc.

REFERINŢA ABSOLUTĂ

O referinţă absolută va apela întotdeauna aceeaşi celulă, fără a se ajusta ca în cazul referinţelor relative. Amplasarea celulei referite (apelate) rămâne aceeaşi, chiar dacă formula este copiată în altă celulă sau este multiplicată pe linie sau coloană. O referinţa absolută se indică prin introducerea simbolului “$” în faţa literei liniei şi a numărului coloanei celulei referite (de exemplu, $A$1 este o referinţă absolută la celula A1).

Referinţă absolută în Microsoft Excel 2003

Exemplu: Dacă în B3 avem formula =$A$1, atunci:

• la copierea celulei B3 în D4: în D4 vom avea =$A$1;
• la multiplicarea celulei B3 în jos pe coloana B: în B4 vom avea =$A$1, în B5 vom avea =$A$1 etc.
• la multiplicarea celulei B3 în dreapta pe linia 3: în C3 vom avea =$A$1, în D3 vom avea =$A$1 etc.

REFERINŢA MIXTĂ

Este combinaţia între referinţa absolută şi referinţa relativă, fiind formată dintr-o coordonată absolută (linia sau coloana) şi una relativă (coloana sau linia, coordonata care nu este absolută). Elementul absolut va fi precedat de simbolul “$”.

Comutarea rapidă între cele 3 tipuri de referinţe (relativă, absolută şi mixtă) se face apăsând tasta F4 atunci când se editează o formulă (Excel va pune succesiv simbolul $ în faţa liniei sau coloanei din referinţă).

Referinţă mixtă (coloana fixă) în Microsoft Excel 2003

Referinţă mixtă (linia fixă) în Microsoft Excel 2003

Exemple:

$A1 – referinţă mixtă în care coloana A este referită absolut, iar linia este referită relativ

A$1 – referinţă mixtă în care linia 1 este referită absolut, iar coloana este referită relativ

Exemple:

Dacă în B3 avem formula =$A1, atunci:

• la copierea celulei B3 în D4: în D4 vom avea =$A2;
• la multiplicarea celulei B3 în jos pe coloana B: în B4 vom avea =$A2, în B5 vom avea =$A3 etc.
• la multiplicarea celulei B3 în dreapta pe linia 3: în C3 vom avea =$A1, în D3 vom avea =$A1 etc.

Dacă în B3 avem formula =A$1, atunci:

• la copierea celulei B3 în D4: în D4 vom avea =C$1;
• la multiplicarea celulei B3 în jos pe coloana B: în B4 vom avea =$A1, în B5 vom avea =$A1 etc.
• la multiplicarea celulei B3 în dreapta pe linia 3: în C3 vom avea =B$1, în D3 vom avea =C$1 etc.

Excel este un program de calcul tabelar. Principalele roluri ale aplicaţiei sunt efectuarea de calcule matematice, prelucrarea şi sinteza datelor şi prezentarea vizuală a rezultatelor.

O formulă este o expresie specială prin care programul efectuează diverse calcule matematice şi afişează un rezultat direct în celulă. Orice formulă din Excel este formată din:

- semnul egal “=” plasat la începutul celulei, marchează conţinutul acelei celule ca formulă. Excel o va evalua şi apoi calcula, afişând rezultatul funcţiei sau un mesaj de eroare.

- unul sau mai mulţi operanzi;

- operatori care separă operanzii.

Dacă textul dintr-o celulă începe cu caracterele “+”, “-” sau “=”, Excel va introduce automat o formulă în acea celulă. Pentru a putea introduce într-o celulă un text care începe cu aceste caracterele speciale există următoarele variante:

- se introduce la început caracterul ghilimele simple ( ‘ – Single quotation mark);
- se marchează celula ca fiind de tip Text, din meniul Format -> Cells |Number|, Category: Text, după care se poate introduce orice text.

Orice formulă este evaluată de la stânga la dreapta. Ordinea operatorilor este dată descrescător în tabelul de mai jos:

În orice formulă se pot folosi paranteze rotunde pentru a modifica precedenţa implicită a operatorilor.

Operanzii care pot fi întâlniţi într-o formulă Excel sunt:
- constante
- referinţe la celule sau domenii de celule
- funcţii

CONSTANTE

Constante numerice

Pot fi numere întregi sau reale, cu sau fără semn (maxim 15 cifre). Numerele pot fi reprezentate cu parte întreagă şi fracţionară (exemplu: 1,234) sau în format ştiinţific, de forma a,bbbE(+/-)cc (exemplu 1,23E+00). Un număr poate conţine şi caracterele speciale:

Data calendaristică şi timp

Formatele de afişare a datei calendaristice şi a timpului se pot particulariza în funcţie de specificul zonei geografice şi de dorinţa utilizatorului. Se pot afişa:
- combinaţii prestabilite de dată, lună şi an (exemple: 01.01.2011, 1-Jan, 1 ianuarie 2011);
- combinaţii prestabilite de oră, minut, secundă (exemple: 10:30, 10:30:15, 10:30 AM);
- combinaţii particularizate de dată calendaristică şi oră (Format -> Cells |Number| -> Custom). Exemplu: dacă formatul celulei este particularizat la “dddd dd.mm.yyyy hh:mm:ss”, valoarea “01.01.2010 15:30″ va fi afişată ca “vineri 01.01.2010 15:30:00″.

Pentru a se putea efectua operaţii cu acest tip de constantă, în formule valorile trebuie afişate între ghilimele duble (“”).

Şiruri de caractere alfanumerice

Litere, cifre, caractere speciale, toate plasate între ghilimele (maxim 256 caractere).

Logice

“TRUE” sau “FALSE” sunt cuvinte rezervate (se scriu ca atare sau pot rezulta din evaluarea unor expresii logice). În formule matematice au semnificaţia de “1″, respectiv “0″.

REFERINŢE LA CELULE SAU DOMENII DE CELULE

Referinţele pot apela celule sau domenii de celule identificate prin cele două stiluri (A1 sau R1C1) sau prin numele lor (Name, dacă le-a fost atribuit un astfel de nume). În formule se pot introduce:

• referinţe la celule din aceeaşi foaie de lucru;
• referinţe 3-D (spre celule din alte foi de lucru);
• referinţe externe (spre celule din alte registre de lucru);
• referinţe la distanţă (spre celule din fişiere ale altor programe de calcul tabelar).

Modul de referinţă poate fi oricare dintre cele 3 disponibile:

• referinţă relativă
• referinţă absolută
• referinţă mixtă

Exemple:

=A1 – referinţă relativă

=Sheet2!A1 – referinţă relativă, 3-D

=MAX(Sheet2!A1:A10) – referinţă relativă, 3-D, la domeniul de celule A1:A10

=SUM([Book1.xls]Sheet2!A1:A10) – referinţă relativă, externă, la domeniul de celule A1:A10

=SUM($A$1,$A$3,$A$5) – referinţă absolută la celulele A1, A3 şi A5

FUNCŢII

Într-o formulă Excel se pot introduce funcţii predefinite sau create de utilizator. Rolul funcţiilor este de a efectua calcule matematice complexe, care nu s-ar putea rezolva prin operatori şi operanzi uzuali. Funcţiile create de utilizator fie realizează calcule care nu sunt acoperite de funcţiile implementate în Excel, fie automatizează acţiuni repetitive (macrocomenzi).

Mai multe informaţii despre funcţii Excel găsiţi în capitolul Funcţii (Functions) în Microsoft Excel 2003.

O formulă poate avea numai un operand (constantă, referinţă sau funcţie).

Exemple:

=10

=A10

=EXP(A10)

Meniu:  Insert -> Function
Combinaţie de taste: Shift+F3
Buton: Insert Function

Pentru introducerea funcţiilor este recomandată utilizarea ferestrei Insert Function deoarece:

• oferă o listă a funcţiilor implementate în Excel, organizate pe categorii, şi permite alegerea uşoară a funcţiei dorite;
• furnizează detalii despre funcţie, rolul ei şi parametrii necesari;
• facilitează introducerea argumentelor funcţiei şi afişează rezultatele parţiale obţinute, înainte de introducerea efectivă a funcţiei în celulă.

În cazul în care se cunosc funcţiile care trebuie folosite, acestea se pot edita direct în Bara de formule (Formula Bar) sau în celulă. În acest caz, un mesaj informativ (tooltip) prezintă argumentele funcţiei şi asistă utilizatorul la introducerea lor.

Forma generală a unei funcţii este:

nume_funcţie (argument1; argument2; …)

Observaţie: Operatorul de enumerare a argumentelor este virgula (“,” – comma) dacă setările regionale sunt stabilite pe English.

O funcţie are:

nume_funcţie – este un nume unic, compus din două sau mai multe caractere;

argumentx – un argument sau o listă de argumente, introduse într-o ordine predefinită şi care respectă o anumită structură. Argumentele unei funcţii pot fi: constante, referinţe la celule sau domenii de celule, etichete (Label), nume definite (Name), o matrice de celule sau chiar alte funcţii (se pot realiza maxim 7 niveluri imbricate de funcţii).

Există şi funcţii fără argumente – de exemplu, funcţia PI(), care returnează valoarea  constantei pi.

Meniu:    Format -> Cells
Shortcut: Ctrl+1

Fereastra de formatare a celulelor unei foi de lucru Excel cuprinde următoarele capitole (aranjate sub formă de tab-uri):

NUMBER

Tab-ul Number setează opţiuni privind modul de vizualizare (afişare) a datelor. Formatul de număr ales pentru afişare nu afectează valoarea folosită de Excel în calculele matematice. Valoarea dintr-o celulă, efectiv folosită în calcule, apare în bara de formule când celula este selectată. Excel stochează datele numerice şi efectuează calcule cu o precizie de 15 cifre.

General

Afişează datele într-un mod detectat automat (în Excel aceasta este afişarea implicită). Pentru numere de 12 cifre sau mai multe, Excel afişează valorile în format Ştiinţific (Scientific), lucru care se poate schimba dacă se alege categoria Number (vezi mai jos).

12345678901 are 11 cifre şi este afişat în format General

123456789012 are 12 cifre şi este afişat în format Ştiinţific

123456789012345 are 15 cifre: este afişat în format Ştiinţific şi este stocat ca 123456789012345

1234567890123456 are 16 cifre: este afişat în format Ştiinţific şi este stocat ca 1234567890123450

12345678901234567 are 17 cifre: este afişat în format Ştiinţific şi este stocat ca 12345678901234500

Numărul 0,123456789012345 (15 zecimale) va fi folosit ca atare în calcule, însă 0,1234567890123456 (16 zecimale) va fi stocat şi utilizat în formule ca 0,123456789012345.

Number

Formatul numeric permite stabilirea numărului de zecimale şi dacă se utilizează sau nu separatorul miilor (punctul sau virgula, în funcţie de setările regionale din Control Panel).

Currency

Format utilizat în general pentru valori monetare. Se pot alege numărul de zecimale şi simbolul (moneda) – lei, € (euro), $ (US dollar), £ (pound sterling) etc..

Accounting

Utilizat de asemenea pentru valori monetare. Faţă de categoria Currency, aliniază punctul zecimal şi numele valutei afişate.

Date

În funcţie de zona geografică stabilită, modul de afişare a datei calendaristice se poate alege din mai multe formate: zz.ll.aaaa, zz-lll., ll-aaaa etc. Formatul de dată calendaristică se poate particulariza dacă se alege categoria Custom (vezi mai jos). Numărul serial atribuit unei date calendaristice poate fi văzut dacă se alege categoria General pentru acea celulă (altfel celula este afişată ca dată calendaristică, în formatul ales).

Anii introduşi ca 2 cifre au următoarele interpretări implicite în Excel (modificabile din Control Panel -> Regional Settings):

• 00 la 29 – perioada anilor 2000 – 2029 (de exemplu, 01.01.11 înseamnă 1 ianuarie 2011);
• 30 la 99 – perioada anilor 1930 – 1999 (de exemplu, 01.01.80 înseamnă 1 ianuarie 1980).

Time

Similar ca la Date, timpul este afişat în diverse formate, în funcţie de setările regionale: hh:mm, hh:mm:ss, h:mm PM etc. Formatul de timp se poate particulariza dacă se alege categoria Custom (vezi mai jos). Valoarea zecimală a celulei (fracţiunea din timpul scurs de la începutul zilei) poate fi văzută dacă se alege categoria General pentru acea celulă (altfel celula este afişată ca timp, în formatul ales).

Percentage

Afişare ca procent, cu un număr stabilit de zecimale. Simbolul “%” este plasat automat la sfârşitul celulei.

Fraction

Afişare ca fracţie, în diverse formate: 1/4, 21/25, 312/943, 1/2, 2/4, 4/8, 8/16, 3/10, 30/100.

Scientific

Afişează un număr în notaţie exponenţială, prin înlocuirea unei părţi a numărului cu E+n (E – Exponent). Numărul rămas este multiplicat cu 10ⁿ.

De exemplu, numărul va fi scris în format Ştiinţific cu 3 zecimale:.

Text

Informaţia este tratată ca text (chiar dacă sunt date numerice) şi apare aşa cum este introdusă. Dacă o celulă este de tip Text, conţinutul ei poate să înceapă cu caracterele “=”, “+” sau “-” fără ca Excel să considere că acolo urmează o formulă.

Special

Afişează datele numerice în formate predefinte, utile în liste sau baze de date: cod poştal, număr de telefon, număr de asigurare sau cod numeric personal.

Custom

Permite crearea unor stiluri proprii de afişare a datelor prin modificarea modelelor existente sau prin crearea unora absolut noi. În funcţie de limba versiunii de Excel, se pot crea între 200 şi 250 de formate de numere particularizate.

Se pot specifica maxim 4 secţiuni de coduri pentru formatarea numerelor pozitive, negative, a zero-urilor şi a textului, în această ordine (formatarea textului este întotdeauna ultima). Cele 4 secţiuni sunt separate prin punct şi virgulă (“;”). Dacă sunt prezente doar 2 secţiuni, prima este folosită pentru numere pozitive şi zerouri, iar a doua pentru numere negative. Dacă este prezentă o singură secţiune, se va folosit pentru toate numerele. Pentru a sări o secţiune se introduce caracterul “;” din finalul acelei secţiuni.

#,###.00_);[Red](#,###.00);0.00;”text_explicativ”@

Pentru mai multe informaţii vedeţi capitolul Particularizarea formatului unei celule în Microsoft Excel 2003.

Exemplu:

Numărul 1,5562 va fi afişat astfel:

ALIGNMENT

Tab-ul Alignment setează opţiuni privind:

- alinierea textului, care poate fi:

• pe orizontală: General (autodetectată), Left, Center, Right, Fill, Justify, Center Across Selection sau Distributed;
• pe verticală: Top, Center, Bottom, Justify, Distributed;
• indentarea (caseta Indent) – introducerea unui aliniat în funcţie de setările orizontale/verticale, exprimat în multipli de lăţimea unui caracter;

- orientarea textului, care poate fi:

• pe verticală (caracter sub caracter);
• pe orizontală, între 0 grade (implicit) şi ±90 grade;

- modul de apariţie a textului în celulă:

• împărţirea textului pe mai multe linii (Wrap text);
• reducerea aparentă a mărimii fontului, astfel încât textul să încapă în lăţimea coloanei (Shrink to fit);
• îmbinarea a două sau mai multe celule adiacente în una singură (Merge cells). Referinţa la celula îmbinată va fi dată de celula din stânga-sus a zonei iniţiale de celule.

-  ordinea de citire şi aliniere a textului (de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga sau în funcţie de Context).

FONT

Tab-ul Font setează opţiuni privind:

• fontul folosit;
• stilul fontului (Regular, Bold, Italic sau Bold Italic);
• dimensiunea (între 1 şi 1638, depinde de fontul selectat şi imprimanta instalată în sistem);
• sublinierea cu diferite stiluri: linie simplă, dublă sau stil contabil (acoperă toată lăţimea celulei);
• culoarea textului (se poate alege o culoare dintr-o paletă relativ restrânsă, deoarece nu permite alegerea culorii din nuanţe de Red – Green – Blue);
• efecte precum scrierea la exponent/indice (Superscript/Subscript) sau tăierea textului cu o linie orizontală (Strikethrough);
• revenirea la proprietăţile implicite ale fontului, definite în stilul Normal (caseta Normal font).

Proprietăţile fontului se pot stabili unitar la nivelul întregii celule (selecţii de celule), sau individual, doar pentru o parte a textului dintr-o celulă. Pentru acest ultim caz se intră în modul de editare a celulei (cu dublu clic pe celulă, din bara de formule sau cu tasta F2), se selectează textul dorit şi se accesează meniul Format Cells (sau combinaţia de taste Ctrl+1).

BORDER

Tab-ul Border setează opţiuni privind chenarul unei celule sau selecţii de celule. Se pot stabili:

• marginile celulei la care să se aplice chenarul (sus, jos, stânga, dreapta şi/sau pe diagonale);
• stilul liniei;
• culoarea liniei de chenar.

Paleta din care se poate alege culoarea este relativ restrânsă deoarece nu permite alegerea nuanţelor Red – Green – Blue, ci doar o culoare predefinită.

PATTERNS

Tab-ul Patterns setează opţiuni privind:

• culoarea solidă aplicată pentru fundalul (umplerea) unei celule;
• o textură (Pattern) şi culoarea ei, model care se aplică peste culoare solidă.

Paleta din care se poate alege culoarea este relativ restrânsă deoarece nu permite alegerea nuanţelor Red – Green – Blue, ci doar o culoare predefinită.

PROTECTION

Tab-ul Protection setează opţiuni privind protejarea celulei, valabile doar atunci când foaia de lucru (Worksheet) este protejată, cu sau fără parolă. Prin protejarea foii de lucru (din meniul Tools->Protection->Protect Sheet), conţinutul unei celule se poate stabili să fie:

• blocat (Locked) – bifat implicit, dacă o foaie de lucru este protejată, toate celulele sunt blocate la modificare, mutare, redimensionare sau ştergere;
• ascuns (Hidden) – formula dintr-o celulă nu este vizibilă.

Proprietăţile celulelor pot fi modificate doar dacă se elimină protecţia foii de lucru (din meniul Tools->Protection->Unprotect Sheet).